Consilierul prezidențial Laurenţiu Ştefan consideră că PSD şi PNL vor obţine fiecare 32%-35 % la alegerile legislative şi nu vor reuşi, prin urmare, să guverneze singure. Astfel, spune Ștefan într-un interviu pentru Reuters, o alianţă a social-democraţilor cu două partide mai mici nu va atinge pragul de 50%, iar preşedintele va căuta un prim-ministru.

De la Cotroceni ni se transmite prin gura unui trepăduș prezidențial că România are un nou stăpân, unul căruia i se rupe de majorități, de negocieri între partide, de votul pe care oamenii îl vor da în alegeri și că va încerca să impună un prim-ministru. Tipul de mizerie cu care Băsescu amenința înainte de alegeri, și pe care a și folosit-o în 2008 și 2009 începe să îi placă și lui Iohannis.

Reclama ta aici. Advertising. Publicitate.

Deși credeam că am scăpat de un președinte rău, iată că l-am întâlnit pe tatăl său! De ce spun asta. Păi Iohannis nu știe decât să meargă cu coloane oficiale formate din zeci de mașini, să își plimbe nevasta prin țările calde pe bani publici, să facă renovări la vilele de protocol. Măcar Băsescu avea decența să nu exagereze cu astfel de abordări. În schimb, Iohannis este doar un grandoman tăcut care acum își dorește să controleze în totalitate și puterea, indiferent de votul oamenilor.

Observatorul avizat